Fiecare fată avea ia ei. Și nu doar una, ci chiar mai multe: una de mers la horă, alta de purtat la biserică, ba chiar și pentru muncă. În funcție de importanța evenimentului, bluza ei avea mai multă sau mai puțină broderie. Așadar, nu putem spune că ia este una tradițională doar pentru că are mai multă broderie.
Iarna, pentru că era mai puțin de lucru afară, fetele se strângeau la șezătoare și coseau ii. Rolul acestor șezători era extrem de practic: făceau economie de lumânări (pe atunci nu aveau curent electric!), făceau economie de lemne, dar mai ales învățau una de la alta să facă cele mai frumoase ii.
Familiile fără fete nu erau considerate prea norocoase, pentru că nu avea cine broda iile și cămășile de sărbătoare. Fetele brodau iile și cămășile pentru întreaga familie: pentru mama, pentru bunici, pentru frați, pentru tata, pentru surori. Cromatica folosită era aleasă atât în funcție de evenimentul unde urma să fie purtată ia, dar și în funcție de vârsta persoanei care urma să o îmbrace. Așadar, nici cromatica nu ne permite să diferențiem prea mult ia tradițională de cele false.
Totuși, există câteva elemente care - indiferent de zona etnografică - sunt comune tuturor iilor:
- tiparul
- modul în care este dispusă broderia
- țesătura
- felul în care bluza este încrețită la gât
Susține cu un LIKE pagina noastră de facebook și vei afla mai multe lucruri interesanta despre IA ROMÂNEASCĂ!


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu